Faceți căutări pe acest blog

joi, 23 februarie 2017

Primarul comunei Berchişeşti, Violeta Ţăran, doreşte modernizarea comunelor sucevene printr-un parteneriat constructiv între administraţie şi cetăţeni

Am participat în aceste zile, alături de colegii din conducerea structurii judeţului Suceava, la lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), desfăşurate la Bucureşti cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare. Sesiunea ordinară cu caracter jubiliar a ACoR s-a bucurat de prezenţa celor mai importanţi oameni din statul român, între care primul-ministru Sorin Grindeanu, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, şi şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, precum şi marea majoritate a miniştrilor din Cabinetul PSD. Reuniunea oficială a celei de-a 20-a sesiuni ordinare a Adunării generale a „Asociaţiei Comunelor din România – 20 de ani de existenţă şi activitate!” a avut loc într-un cadru festiv la Palatul Parlamentului, toţi primarii prezenţi purtând eşarfa tricoloră.
 Pe agenda lucrărilor s-au aflat teme extrem de sensibile pentru buna funcţionare a administraţiilor comunelor din România, mai ales în ceea ce priveşte îmbunătăţirea cadrului legislativ în scopul dezvoltării şi modernizării comunităţilor locale, precum şi corectarea unor disfuncţionalităţi existente până în prezent. De asemenea, au fost abordare probleme legate de salarizarea din administraţie, finanţarea proiectelor de investiţii aflate în derulare, modernizarea infrastructurii, precum şi alinierea unităţilor din sănătate şi educaţie la standardele europene. 
Am remarcat îndeosebi disponibilitatea premierului Sorin Grindeanu de a colabora cu primarii comunelor din România, fapt ce demonstrează cu prisosinţă preocuparea Executivului pentru modernizarea ţării, iar începerea acestui proces cu localităţile rurale reprezintă un semnal de bun augur în acest sens.
Personal, le transmit locuitorilor comunei Berchişeşti, precum şi din celelalte localităţi rurale din judeţul Suceava, că stă în puterea fiecăruia dintre noi să contribuim la dezvoltarea aşezărilor noastre, prin unitate, solidaritate şi atenţie la tot ceea ce avem de făcut, precum şi la aspectele necesar a fi îmbunătăţite. 
Consider că avem nevoie de o relaţie reciproc avantajoasă între administraţia publică locală şi cetăţean, un parteneriat constructiv ce va avea drept rezultat atât dezvoltarea comunitară, cât şi creşterea standardului de viaţă al oamenilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu