Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că BUTNARU GHEORGHE VIOREL s-a aflat în stare de incompatibilitate
în perioada 09 decembrie 2013 – 17 martie 2016, întrucât a deținut
simultan funcția publică de inspector în construcții în cadrul
Inspectoratului Județean în Construcții Brașov și calitatea de titular
întreprindere individuală în cadrul Butnaru Gheorghe Viorel
Întreprindere Individuală, respectiv calitatea de asociat
unic/administrator în cadrul Legitimus Expert Imob S.R.L.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 96, alin. (1), teza a II-a din Secțiunea a 5-a din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii
publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu
statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din
sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu
atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public
parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei
postului”.
Persoana
evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare,
elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BUTNARU GHEORGHE VIOREL nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta
persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor
legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere
disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile
demnitătii, functiei sau activitătii respective […]”.
„Persoana
[…] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este
decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică
[…] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din
funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a
mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate
ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea
mandatului”.
Agentia
Natională de Integritate îsi exercită atributiile cu respectarea
principiilor legalității, confidentialității, impartialității,
independentei operaționale, celerității, bunei administrări, precum si
al dreptului la apărare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu