Cele două echipe s-au întâlnit de 25 de ori în Liga 1 Orange, de
cinci ori s-au impus gorjenii, de 11 ori bucureştenii, iar nouă partide
s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Pandurii gazdă: 12 jocuri - trei victorii Pandurii - șase remize - trei victorii Dinamo.
- Prima dispută a avut loc pe 14 august 2005, Dinamo - Pandurii 3-0
(dublă Claudiu Niculescu, Florin Bratu). Pe băncile celor două echipe se
aflau Ioan Andone, respectiv Emil Săndoi.
- Întâiul succes izbutit de olteni în campionat a venit abia în cel
de-al șaselea meci direct, pe 9 aprilie 2008, 2-1 pe terenul
bucureştenilor, marcatori Osvaldo Miranda (min 32), respectiv Piţurcă jr
(min 87) şi Arrieta (min 88).
- Ultima victorie bifată de gruparea "alb-roşie" pe terenul
gorjenilor în Liga 1: 21 octombrie 2007, Pandurii - Dinamo 0-1 (gol
Andrei Mărgăritescu).
- 28 aprilie 2015, Pandurii - Dinamo 3-2 a fost ultima victorie din contul oltenilor.
- Cea mai recentă dispută: 22 octombrie 2016, Dinamo - Pandurii 4-0
(David Lazar autogol, Lazăr dublă, Palic), meci în care s-a consemnat şi
cea mai mare diferenţă dintre cele două competitoare.
- Doar două remize albe s-au înregistrat pe prima scenă, ambele pe terenul gorjenilor (8 aprilie 2010 și 24 aprilie 2016).
Flavius Stoican va întâlni formaţia pentru care a evoluat pe durata a
trei sezoane (2002/2003, 2003/2004, 2007/2008), contribuind la
câştigarea titlului din ediția 2003/2004. De asemenea, a debutat ca
antrenor în Liga 1 Orange pe banca dinamoviştilor, bifând 50 de partide
în campionat (edițiile 2013/2014 și 2014/2015).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu