Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție
– Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a
acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60
de zile, începând cu data de 17 februarie 2017, a inculpatului
BENEA OVIDIU, la data faptelor și în prezent
director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, cu
privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă
funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2015, inculpatul Benea Ovidiu, în
calitate de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Călărași, în contextul realizării proiectului „Modernizare și extindere
la construcția existentă pentru sediul OCPI Călărași”, și-a îndeplinit
atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, în sensul că:
- a favorizat o anumită societate comercială să
câștige licitația care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17
august 2009, a contractului ce privea proiectul respectiv, în condițiile
în care firma respectivă nu îndeplinea condițiile prevăzute în caietul
de sarcini,
- la data de 28 octombrie 2009, a achitat aceleiași
societăți un avans de 595.000 lei cu TVA în lipsa unei baze legale și în
scopul creării de foloase materiale necuvenite pentru firma privată.
În același context, la data de 17 noiembrie 2009,
inculpatul Benea Ovidiu a încheiat cu aceeași societate comercială un
act adițional prin care s-au contractat lucrări suplimentare, în lipsa
unei proceduri legale de atribuire și a unei solicitări a OCPI Călărași.
Acest lucru s-a realizat în condițiile în care, în actele aferente
procedurii de atribuire a contractului inițial, se menționa clar că
autoritatea contractantă nu trebuia să plătească lucrări suplimentare,
riscul aparținând exclusiv ofertantului, iar lucrările suplimentare ce
nu erau prevăzute în documentația tehnică inițială se puteau efectua
doar la solicitarea autorității contractante.
Prin această conduită, inculpatul Benea Ovidiu a creat
un prejudiciu instituției pe care o reprezenta în valoare de 2.175.497
lei (valoarea avansului și plățile nelegale făcute în baza actului
adițional), concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același
cuantum în favoarea societății respective.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Benea Ovidiu, trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la
judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de
câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu
supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de
organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu exercite funcția de director al O.C.P.I. Călărași.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de
încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura
controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu
sau măsura arestării preventive.
Totodată, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a
sechestrului asupra a 10 imobile aflate în proprietatea inculpatului
Benea Ovidiu.
Inculpatului Benea Ovidiu i s-au adus la cunoștință
calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art.
309 Cod de procedură penală.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii
penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de
procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de
administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o
situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu