Președintele României,
domnul Klaus Iohannis, întreprinde, în perioada 24-25 ianuarie a.c., o
vizită oficială la Consiliul Europei, la Strasbourg.
Pe parcursul zilei de 24 ianuarie a.c.,
Președintele României a avut întrevederi cu Secretarul General al
Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, Președintele Comisiei Europene
pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a Consiliului
Europei, Gianni Buquicchio, și Președintele Curții Europene a
Drepturilor Omului (CEDO), Guido Raimondi.
Cu prilejul întrevederii cu Secretarul
General al Consiliului Europei, domnul Thorbjørn Jagland, Președintele
Klaus Iohannis a exprimat aprecierea pentru excelenta colaborare
bilaterală pe parcursul celor aproape 24 de ani de la aderarea României
la Consiliul Europei, salutând dialogul constant și semnificativ cu
România al înaltului oficial.
Președintele României a evidențiat pașii
importanți făcuți de țara noastră în domeniul reformei judiciare și în
special al luptei împotriva corupției, care trebuie continuată.
Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat
satisfacția pentru vizita pe care Secretarul General al Consiliului
Europei urmează să o efectueze la București, în luna aprilie a.c., cu
ocazia Conferinței dedicate dezbaterii rolului majorității și opoziției
într-o societate democratică, organizată împreună cu Comisia de la
Veneția, sub patronajul Preşedintelui României și al Secretarului
General al Consiliului Europei.
Cei doi oficiali au avut de asemenea și un
schimb de opinii despre dosare de interes la nivel regional, cu accent
pe Republica Moldova. Secretarul General al Consiliului Europei a
mulțumit României pentru găzduirea la București a Biroului Programului
de combatere a Criminalității Cibernetice a Consiliului Europei.
Președintele României a exprimat sprijinul țării noastre pentru organizarea în 2019 a unui nou Summit al Consiliului Europei.
Cu prilejul întrevederii cu Președintele
Comisiei de la Veneția, domnul Gianni Buquicchio, Președintele Klaus
Iohannis a transmis aprecierea și sprijinul României pentru activitatea
Comisiei de la Veneția, care s-a dovedit a fi un partener de încredere
pentru statul român. Șeful statului a evidențiat totodată angajamentul
solid al României pentru respectarea statului de drept și a valorilor
democratice. Președintele Comisiei de la Veneția a subliniat rolul
important al Comisiei în sprijinirea, de-a lungul timpului, a reformelor
constituționale din România.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis și
Președintele Buquicchio au discutat despre organizarea în comun a
Conferinței dedicate dezbaterii rolului majorității și opoziției într-o
societate democratică, găzduită în aprilie, la București.
În cadrul întrevederii cu Președintele
Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), domnul Guido Raimondi,
șeful statului a salutat progresele esențiale atinse în ultimii ani în
cadrul activității Curții, inclusiv din perspectiva îmbunătățirii
eficienței sale, exprimând convingerea că CEDO reprezintă un pilon
central al Consiliului Europei. Președintele Klaus Iohannis a transmis
aprecierea pentru eforturile Curții în implementarea, în cadrul statelor
membre ale Consiliului Europei, a sistemului instituit de Convenția
Europeană a Drepturilor Omului. Președintele CEDO a exprimat aprecierea
pentru cooperarea dintre România și Curte, țara noastră fiind un
susținător ferm al procesului de reformă a CEDO.
Cei doi înalți oficiali au discutat,
totodată, despre aspecte relevante privind jurisprudența CEDO, inclusiv
cu privire la România.
În contextul vizitei la Strasbourg,
Președintele Klaus Iohannis a mai participat, alături de Președintele
Republicii Cipru, stat care deține Președinția-în-exercițiu a
Consiliului Europei, și de Secretarul General al organizației, la
ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor
Holocaustului, prilej cu care a rostit o alocuțiune. În continuarea
evenimentului menționat, șeful statului a inaugurat la sediul
Consiliului Europei, expoziția de documente de arhivă și fotografii
dedicată victimelor Holocaustului, cu titlul „Educație și Memorie.
Holocaustul în România”, concepută de Institutul Național pentru
Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Cele două teme majore ale expoziției
reflectă preocupările actualei președinții române a Alianței
Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) – Educația despre
Holocaust în România, atât la nivel tradițional, cât și în pregătirea
funcționarilor publici, și Memoria Holocaustului din România în 2016,
reflectată sub forma stilizată a hărții care arată locurile unde s-a
petrecut Pogromul de la Iași, de la care s-au marcat anul trecut 75 de
ani.
Programul a cuprins și o întrevedere cu
personalul român care lucrează la Consiliul Europei și cu reprezentanți
ai comunității de români din zona Alsaciei. Cu prilejul acestei
întrevederi, desfășurată simbolic în ziua aniversară a Unirii
Principatelor Române de la 1859, șeful statului a transmis un mesaj de
respect și încredere în capacitatea românilor din afara granițelor de a
reprezenta cu cinste și responsabilitate România, ca veritabili
ambasadori ai acesteia și purtători de mesaj ai unei Românii europene.
În cea de-a doua zi a vizitei, pe 25
ianuarie a.c., Președintele României va susține un discurs în plenul
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la invitația
Preşedintelui acestui for, Pedro Agramunt, urmată de o sesiune de
întrebări ale membrilor APCE și răspunsuri. De asemenea, va avea o
întrevedere cu Președintele APCE.
Detalii privind programul Preşedintelui României în a doua zi a vizitei oficiale la Consiliul Europei pot fi vizualizate aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu