Partidului
 Social Democrat i-au fost solicitate răspunsuri și puncte de vedere 
asumate pe probleme de interes major pentru învățământul superior, 
precum:
- 
        finanțarea de bază;
- 
        fondul pentru burse studențești;
- 
        subvenția pentru cămine și cantine;
- 
        fondul pentru transportul studenților;
- 
        cercetarea științifică;
- 
        investiții de capital;
- 
        fondul pentru tabere studențești.
Partidul Social Democrat își asumă educația și sănătatea drept domenii prioritare ale activităților și demersurilor politice pe tot mandatul 2016-2020.
PSD va întreprinde, prin parlamentarii săi, acțiuni legislative prin care să susțină cele două domenii fundamentale: educația și sănătatea.
În
 condițiile obținerii unei majorități parlamentare, prin acțiunile 
guvernamentale – prin proiectul Legii Bugetului de Stat, prin 
identificarea și alocarea de resurse, prin măsuri administrative de 
susținere, prin viziune, strategie și proiecte legislative propuse 
dezbaterii publice și Parlamentului spre aprobare, PSD – va așeza 
prioritățile potrivit PROGRAMULUI lansat public, astfel încât să ducă la
 îndeplinire toate angajamentele asumate.
Concret, pe propunerile avansate de studenți, răspunsurile PSD sunt următoarele:
- 
        Finanțarea de bază în anii 2017-2018 ajunge până la suma de 6522 lei/student echivalent;
- 
        Fondul de burse pentru studenți înscris în Programul PSD rezultă din alocația de 200 lei/student bugetat/lună;
- 
        Subvenția pentru cămine și cantine se va dubla până la sfârșitul anului 2017;
- 
        Fondul alocat subvenționării transportului studenților alocat în 2017 va fi la nivelul sumei de 44 000 000 lei.
- 
        Cercetarea științifică va beneficia de:
- reducerea totală a impozitului pe salariile tuturor cercetătorilor;
- alocarea finanțării de 1% din PIB până în 2020.
Cercetarea științifică este considerată în programul PSD – factor de multiplicare pentru dezvoltarea economică a României.
În
 perioada 2012-2015 guvernul PSD a susținut dezvoltarea 
infrastructurilor independente de cercetare științifică cu 659 milioane 
de € (222 milioane € pentru 42 de universități de stat, 130 milioane € 
pentru 32 de Institute Naționale de Cercetare, 62 milioane € pentru 15 
Institute de Cercetare ale Academiei Române, 109 milioane € pentru 
infrastructura de cercetare din spitale și 136 milioane € pentru 
proiectul ELI-NP – Laserul de la Măgurele);
Acestora
 li se adaugă încă 500 milioane euro pentru investiții în echipamente, 
instalații achizitionate individual de universități, institute de 
cercetare, firme, IMM-uri, alte instituții publice.
Programul
 PSD, pentru perioada 2016-2020, cuprinde pentru cercetarea științifică 
măsuri concrete de sprijin cuprinse, asumate și publicate pe site-ul www.psd.ro
- 
        Investițiile pentru infrastructură și mijloace didactice și de cercetare sunt, de asemenea prevăzute și susținute prin Programul PSD publicat;
- 
        Pentru taberele studențești, este necesară o abordare legislativă clară prin care să fie alocate în administrare universităților, cu scopul de a fi integrate în programe de formare extracuriculară, inter și transdisciplinare pentru creșterea calității procesului de formare profesională, dar și pentru a cuprinde un număr cât mai mare de studenți în vacanțele intersemestriale.
Evaluarea asigurării calității prin stabilirea unui sistem de criterii care să susțină și creșterea performanței
 trebuie să permită comunităților academice (studenți, cadre didactice 
și cercetători) să se dezvolte potrivit exigențelor și obiectivelor 
strategice asumate.
Etica, integritatea și buna guvernanță sunt valori ce trebuie să fie prevăzute clar în legislație și asumate ferm de comunitățile academice din universități.
În acest context, transparența, competența profesională și promovarea meritocrației sunt valori ce, de asemenea, trebuie asumate de universități și prevăzute clar în legislație.
Evaluările
 concrete prevăzute în programul PSD arată că finanțarea educației va 
cunoaște o creștere anuală continuă, astfel încât în perioada mandatului
 2016-2020 să fie 6% din PIB.
De asemenea, PSD susține o finanțare motivantă, bazată pe criterii de performanță.
Pentru
 obținerea performanței se vor avea în vedere atât criteriile din 
ranking-urile internaționale și cele rezultate din dezbaterea publică și
 consultarea cu reprezentanții universităților și studenților.
Cadrul
 legislativ ce va fi susținut de reprezentanții din Parlament și Guvern,
 dacă PSD va obține majoritatea în alegeri și va forma Guvernul, trebuie
 să susțină cu claritate strategia de dezvoltare a sistemului de 
învățământ cu racordare la evoluțiile europene și internaționale, dar și
 în concordanță cu Strategia Națională de Dezvoltare a României.
Considerăm
 că legislația trebuie să fie aplicabilă și permisivă creșterii 
autonomiei și asumării responsabilității publice de către unitățile și 
instituțiile de învățământ.
Programul
 PSD cuprinde construirea a cel puțin 30 de cămine noi pentru care se 
poate asigura finanțarea, precum și modernizarea căminelor existente. De
 asemenea, vor fi susținute universitățile pentru proiectele de tip „Smart campusuri”.
Consilierea
 și orientarea în carieră vor avea, de asemenea, suportul necesar pentru
 a deveni funcționale și a-și îndeplini misiunea în serviciul 
elevului/studentului.
Programul „Garanția pentru tineri”, cuprins în strategia PSD și publicat pe site-ul partidului, prevede proiecte de susținere concretă a finalizării studiilor, stagii pentru practică și integrare profesională, programe de stagii pentru experiență profesională, pentru toate acestea fiind alocate resursele necesare.
Casele de cultură ale studenților trebuie să beneficieze de o legislație adevată care să stabilească modul de administrare de către universități și misiunea asumată de comunitățile academice
 (studenți și cadrele didactice) în scopul creșterii rolului acestora 
pentru achizițiile culturale și complementare educației de bază.
Statutul
 studenților, de parteneri egali în elaborarea strategiilor de 
dezvoltare a universităților, în conducerea acestora și în gestionarea 
sistemului de învățământ superior trebuie să rezulte și din legislație 
și să fie asumat de universități prin cartă.
 Apreciem
 deschiderea studenților spre dialog și implicare în identificarea celor
 mai eficiente soluții, astfel încât să fie promovate și susținute 
calitatea, performanța în pregătirea studenților.
Liviu Dragnea
Președintele PSD
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu