Faceți căutări pe acest blog

vineri, 24 februarie 2017

Gaz Metan Mediaş - FC Steaua București

Gaz Metan Mediaş - FC Steaua București
Un meci foarte interesant se anunţă a fi şi cel de la Mediaş, unde Gaz Metan, una dintre surprizele plăcute ale acestei ediţii de campionat, va primi vizita celor de la FC Steaua, echipă aflată în lupta pentru titlu, care nu îşi permite să facă paşi greşiţi.
Cele două formaţii s-au întâlnit de 21 de ori în Liga 1 Orange, de patru ori au câştigat ardelenii, de 13 ori s-au impus bucureştenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Gaz Metan gazdă: 10 jocuri - două victorii Gaz Metan - trei remize - cinci victorii FC Steaua.
- Primul meci a avut loc pe 9 noiembrie 1947, CSM - ASA 4-3 (antrenori Ştefan Dobay / Coloman Braun Bogdan). Interesant, Ştefan Dobay era antrenor-jucător și a marcat atunci golul decisiv.
- Întâia victorie din contul bucureştenilor a venit în returul ediţiei 1947/1948, 3-0 la Bucureşti, triplă Florian Marinescu.
- Cea mai mare diferenţă: 21 septembrie 2008, Steaua - Gaz Metan 4-0.
- Două remize albe s-au consemnat de-a lungul timpului, dintre care doar una pe terenul ardelenilor (pe 8 mai 2011).
- Ultimul succes izbutit de Gaz pe teren propriu a fost cel din 10 septembrie 2011, scor 3-0 (marcatori Bawab şi Cristi Bud dublă). Au urmat două remize şi o victorie a Stelei (5 aprilie 2015, Gaz Metan - Steaua 1-2).
- Cea mai recentă confruntare: 16.10.2016, FC Steaua - Gaz Metan 0-1, gol înscris de Alexandru Munteanu.
Cele două s-au întâlnit şi pe 8 noiembrie 1951, în finala Cupei României, CCA - Flacăra Mediaş 3-1, participarea în ultimul act fiind cea mai importantă performanţă pe plan intern din istoria clubului sibian.
Cristi Pustai vs Laurenţiu Reghencampf în Liga 1: 5 jocuri - două victorii Pustai - două remize - o victorie Reghecampf.
2011/2012: Gaz Metan Mediaş - Concordia Chiajna 1-0, victorie Pustai.
2012/2013: Gaz Metan Mediaş - Steaua 1-1.
2012/2013: Steaua - Pandurii 2-0, victorie Reghecampf.
2013/2014, Pandurii - Steaua 1-1.
2016/2017, FC Steaua - Gaz Metan 0-1, victorie Pustai.
Cristi Pustai vs Steaua: 15 jocuri - 5 victorii - 4 remize - 6 înfrângeri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu