Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul
Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează luni, 23
ianuarie 2017, wokshop-ul Cooperation of Science and Education in the Development of Innovative Economy: National Peculiarities and European Tendencies.
Printre participanţi se numără 17 cadre didactice de la Institutul
Economic şi Comercial din Cernăuţi (filială a Universităţii Naţionale
de Economie şi Comerţ din Kiev).
Participanţii la workshop vor împărtăşi din experienţa câştigată
în cadrul unor proiecte internaţionale şi vor lucra la identificarea
unor noi oportunităţi de cooperare în domeniile cercetării şi
educaţiei. După finalizarea discuțiilor, oaspeţii din Ucraina vor face
un tur al universităţii noastre şi vor vizita obiective turistice din
judeţul Suceava.
Evenimentul este inclus în programul de activități anuale derulate
în parteneriat cu Institutul Economic şi Comercial din Cernăuţi,
partener tradițional al universității sucevene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu