Joi, 9 februarie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din
București, s-a semnat un parteneriat între Federația Română de Fotbal și
ASE. Obiectivul acestuia este creșterea performanței organizaționale și
a competitivității cluburilor sportive prin îmbunătățirea calității
profesionale.
Parteneriatul semnat de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și de rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, prevede:
- Organizarea de cursuri de formare continuă adresate managerilor de
club, ofițerilor de presă, ofițerilor de securitate pe stadioane,
team-managerilor, dar și altor categorii profesionale;
- Inaugurarea în 2018 a unui program de masterat în management
sportiv, destinat managerilor de cluburi, de federații sportive,
responsabililor guvernamentali și nu numai, care se dorește să capete
caracter continental. Aici se va conta pe sprijinul UEFA, dar și pe cel
al diverselor școli de management sportiv din Germania, Olanda,
Danemarca, implicate în proiectul european “Play the Game” și DBU;
- Dezvoltarea unui program de internship și voluntariat dedicat
studenților Academiei de Studii Economice prin care aceștia au
oportunitatea de a fi alături de activitatea fotbalistică și de a învăța
practic management fotbalistic.
"Mă bucur că primul parteneriat sportiv al Academiei de
Studii Economice este cu Federația Română de Fotbal. Cred că principalul
câștig al acestuia va fi cursul de Master în Management Sportiv. Ne-am
propus să atragem mai mulți specialiști în acest program din țară și din
străinătate. Sper ca acest parteneriat să aibă o durată cât mai mare
pentru a crea cât mai mulți conducători sportivi tineri de succes"
Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector Academia de Studii Economice
"Semnarea parteneriatului vine să dea formă discuțiilor
noastre cu privire la un program educațional, structurat pe mai multe
nivele de pregătire academică, gândit în folosul oamenilor din sport și
al acelora care vor să urmeze o carieră în organizațiile sportive. În
spatele performanței sportive stau profesioniștii, iar noi dorim să îi
pregătim pe profesioniștii din spatele celor din teren, adică echipa din
spatele echipei. Un adevărat profesionist al fotbalului și al sportului
în general posedă competențe solide și valori puternice! Acesta este un
program educațional pentru viitor! Am încredere că în zece ani vom
privi în urmă către un parteneriat de succes, care ne va face mândri și
încrezători în puterea noastră de a întări și dezvolta sportul românesc,
pe care cu toții îl iubim"
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal
De implementarea parteneriatului, din partea Federației Române de
Fotbal, se vor ocupa Florin Șari, Manager responsabilitate socială şi
bună guvernanță, și Diana Pirciu, specialist CSR. De asemenea, din
partea Academiei de Studii Economice, se vor implica în acest proiect
rectorul Nicolae Istudor, prorectorul Dorel Paraschiv, Mihaela
Constantinescu, specialist în management și marketing sportiv, șeful
ligii studenților, și Tănase Stamule, lector la FABIZ.
Prin acest parteneriat, dar și prin alte programe, se dorește să se
facă un pas important în creșterea performanței organizaționale și
sportive, cu rezultate vizibile în relația cluburilor cu spectatorii,
sponsorii și autoritățile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu