Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție
– Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii
penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 februarie
2017, a inculpatei
FEHER VERONICA, fost grefier la Tribunalul
Bistrița Năsăud, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de trafic
de influență în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada august 2016 – 14 februarie 2017, inculpata
Feher Veronica a pretins și ulterior a primit suma de 100.000 lei și
produse alimentare, de la o persoană - rudă a doi inculpați trimiși în
judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Pentru această sumă de bani, inculpata i-a creat
persoanei respective impresia că ar avea influență asupra magistraților
din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, însărcinați cu judecarea cauzei
respective, în vederea emiterii unei soluții favorabile față de cei doi
inculpați.
În cursul anului 2016, inculpata Feher Veronica,
procedând în aceeași manieră, a pretins și primit de la o altă persoană
mai multe produse alimentare.
De data aceasta, inculpata a creat impresia că ar avea
influență asupra unui magistrat din cadrul Judecătoriei Bistrița, în
vederea emiterii unei soluții favorabile față de una dintre părți.
Inculpatei Feher Veronica i s-au adus la cunoștință
calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art.
309 Cod de procedură penală, fiind prezentată la data de 24 februarie
2017 Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de
zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii
penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de
procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de
administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o
situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu