Președintele României,
domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 2 februarie a.c., Președintelui
Curții Constituționale, domnul Valer Dorneanu, o cerere de soluţionare a
conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, pe de o
parte, și Parlament și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă
parte.
Vă transmitem în continuare textul cererii:
București, 2 februarie 2017
Domnului Valer Dorneanu
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
În conformitate cu prevederile
art. 146 lit. e) și ale art. 80 din Constituția României, republicată,
precum și ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), art. 34, art. 35 și
art. 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, republicată, formulez următoarea:
CERERE DE SOLUŢIONARE A
CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUŢIONALĂ
dintre Guvern, pe de o parte, și Parlament și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte
I. Temeiul legal:
1. CONSTITUŢIA
Art. 2. - (1) Suveranitatea
națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte,
precum și prin referendum. (2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Art. 80 - (2) - Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.
Art. 90 - Președintele
României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și
exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes
național.
Art. 115 – (4) Guvernul
poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva
urgența în cuprinsul acestora.
Art. 133 – (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
Art. 134 – (4) Consiliul
Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin
legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței
justiției.
2. LEGEA nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 32. - (1)
În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul
Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta
este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului
Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este
obligatoriu. (2) În cazul în care legea nu prevede un
termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al
Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depășirea
de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a
avizului nu afectează valabilitatea actului.
Art. 38. - (3)
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de
acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești.
Curtea Constituțională a stabilit, în
jurisprudența sa, că un conflict juridic de natură constituțională
presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe
își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției,
aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități
publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a
îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor (Decizia nr.
53/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144
din 17 februarie 2005). Totodată, prin Decizia nr. 270/2008 (publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie
2008), Curtea a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție
„stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict
juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar
nu numai conflictele de competență născute între acestea". Prin urmare,
potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură
constituțională nu se limitează numai la conflictele de competență,
pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci
vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în
mod direct în textul Constituției (Decizia nr. 901/2009, Decizia nr.
1525/2010).
La data de 31 ianuarie a. c., Guvernul a
adoptat Ordonanța de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală (publicată în Monitorul
Oficial nr. 92 din 1 februarie 2017). Solicităm Curții Constituționale
să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională
dintre Guvern, pe de o parte, și Parlament și Consiliul Superior al
Magistraturii, pe de altă parte, conflict născut ca urmare a deciziei
Guvernului de a adopta Ordonanța de urgență nr. 13/2017 pentru
modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Apreciem că suntem
în prezența unei situații juridice conflictuale a cărei naștere rezidă
în mod direct în textul Constituției.
Prin adoptarea acestei ordonanțe de
urgență Guvernul și-a exercitat competența de a adopta acte normative
cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituțional privind
delegarea legislativă.
Astfel, potrivit art. 61 alin.(1) din
Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. De
asemenea, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul poate
emite ordonanțe pe baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament și
poate emite ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în
cuprinsul acestora.
Analizând dispozițiile constituționale mai
sus-menționate rezultă că în sistemul constituțional românesc,
Parlamentul dispune de plenitudine de competență în materie de
legiferare, în timp ce Guvernul exercită această competență delegată
numai în condițiile strict prevăzute de Constituție. Per a contrario, ori de câte ori Guvernul emite ordonanțe cu încălcarea normelor constituționale își exercită abuziv competența de legiferare.
În jurisprudența constituțională, analiza
îndeplinirii condițiilor de emitere a ordonanțelor de urgență a fost
privită atât prin raportare la criteriul material, al conținutului
actului normativ de legislație delegată, cât și prin raportare la
criteriul formal, al exigențelor legate de competențele decizionale ce
pot fi delegate și procedura prin care se realizează delegarea. Formal,
legiuitorul delegat nu poate interveni decât dacă se află în prezența
unei situații extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată și
pentru care trebuie să furnizeze motivația urgenței în cuprinsul
respectivei ordonanțe de urgență. Acestea sunt, în primul rând, aspecte
ce țin de competența de legiferare și de modul în care Guvernul înțelege
să-și exercite această competență delegată. Respectarea limitelor
impuse competenței Guvernului în emiterea unei ordonanțe de urgență se
realizează prin raportarea celor trei elemente sus-menționate, anume
situația extraordinară, urgența reglementării și motivarea urgenței, la
realitatea concretă care a generat emiterea actului de legislație
delegată. Or, din analiza conținutului preambulului O.U.G. nr. 13/2017
nu rezultă existența elementelor de drept și de fapt ale situației
extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, pentru toate
situațiile legislative cuprinse în conținutul ordonanței de urgență.
Acest aspect este, de altfel, semnalat și prin avizul nr. 61/31.01.2017
emis de Consiliul Legislativ.
Punerea de acord a unor dispoziții din
Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală, declarate
neconstituționale cu deciziile instanței constituționale reprezintă
principala justificare a emiterii ordonanței de urgență. Aceasta
reprezintă o necesitate de necontestat, nu însă și o situație
imprevizibilă, care s-ar abate de la regulile sau așteptările obișnuite,
de natură să pericliteze interesul public și să justifice constrângerea
Guvernului de a acționa prin ordonanță de urgență și de a se substitui
astfel în competența generală de legiferare a Parlamentului. Chiar și în
ipoteza în care punerea în acord a Codului Penal și a Codului de
Procedură Penală cu deciziile instanței constituționale ar fi apreciată
ca reprezentând o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate
fi amânată, rămâne în afara oricărei motivații constituționale depășirea
acestui obiect de reglementare.
În consecință, prin adoptarea ordonanței
de urgență, al cărei conținut se îndepărtează atât de la necesitatea
unei reacții prompte, în vederea apărării unui interes public, cât și de
la argumentele prezentate în preambul, Guvernul a acționat abuziv,
arogându-și competențe pe care Constituția nu i le conferă.
Delegarea legislativă este o soluție de
excepție la care Constituția recurge pentru rezolvarea unor situații
care se abat de la obișnuit sau comun și care au un caracter obiectiv,
în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în
asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru
apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență (a se vedea
Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în
accepțiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, "inexistența
sau neexplicarea urgenței reglementării situațiilor extraordinare [...]
constituie în mod evident o barieră constituțională în calea adoptării
de către Guvern a unei ordonanțe de urgență [...]. A decide altfel
înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 115 din Constituție
privind delegarea legislativă și a lăsa libertate Guvernului să adopte
în regim de urgență acte normative cu putere de lege, oricând și -
ținând seama de împrejurarea că prin ordonanță de urgență se poate
reglementa și în materii care fac obiectul legilor organice - în orice
domeniu" (a se vedea și Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
Delegarea legislativă nu poate conferi Guvernului o competență generală
de legiferare, de care nu dispune decât Parlamentul.
La data de 18 ianuarie anul curent,
Ministerul Justiției a pus în dezbatere un proiect de ordonanță de
urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și
l-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare.
Precizăm că în perioada 9-31 ianuarie 2017, cele două Camere ale
Parlamentului au fost convocate în sesiune extraordinară și, prin
urmare, la data declanșării procedurii de consultare publică asupra
proiectului de act normativ menționat, Parlamentul se afla în
activitate. De aceea, motivarea din cuprinsul preambulului O.U.G. nr.
13/2017- potrivit căreia o eventuală legiferare pe altă cale decât
delegarea legislativă, chiar în procedură legislativă, nu ar fi de
natură să înlăture de îndată consecințele negative- este
neîntemeiată, întrucât proiectul de act normativ putea fi adoptat de
Parlament chiar în acest interval scurt de timp, în procedură de
urgență. Subliniem că Parlamentul înțelegând necesitatea reglementării
cu maximă celeritate a unor acte normative deosebit de importante a
adoptat în trecut legi, în intervale de timp deosebit de scurte. În
acest sens menționăm Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și
tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
care, promovată prin inițiativă parlamentară, a parcurs, de la momentul
depunerii în Parlament și până la adoptare, un interval de timp de 15
zile.
Prin faptul că potrivit art. III alin. (2)
din O.U.G. nr. 13/2017, aceasta intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.
I, care urmează să intre în vigoare în 10 zile de la acest moment,
nașterea conflictului juridic de natură constituțională este fără
echivoc. Delegarea legislativă este un instrument constituțional ce are
drept scop strict reglementarea acelor situații extraordinare, a căror
reglementare nu poate fi amânată și care trebuie temeinic justificate.
Însă, aceasta nu poate fi exercitată arbitrar, justificată formal ca un
simplu act de putere ce se întemeiază pe dispozițiile constituționale ce
permit Guvernului să adopte ordonanțe de urgență.
Expresie a principiului constituțional al
separației și echilibrului puterilor în stat, proiectele anumitor acte
normative, cum sunt și ordonanțele de urgență, trebuie să fie avizate de
unele autorități și instituții publice. Astfel, în funcție de obiectul
de reglementare, proiectele de lege și propunerile legislative, precum
și ordonanțele de urgență, sunt supuse avizării Consiliului Concurenței,
Curții de Conturi, Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Consiliului
Economic și Social, Autorității Electorale Permanente, etc. după caz.
Potrivit art. 133 din Constituție,
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței
justiției. În realizarea acestui rol, potrivit art. 134 alin. (4),
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții
stabilite prin legea sa organică. De aceea, în cazul inițiativelor
legislative ce vizează activitatea autorității judecătorești, potrivit
art. 38 din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii are competența de a aviza aceste proiecte de acte
normative, competență ce își are izvorul în textul constituțional.
La data de 31.01.2017 Ministerul Justiției
a transmis către C.S.M, spre avizare, proiectul de ordonanță de urgență
pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. În
seara aceleiași zile, Guvernul a adoptat și imediat a publicat în
Monitorul Oficial al României această ordonanță de urgență, deși C.S.M. a
făcut public faptul că Plenul se va reuni în ședință în dimineața zilei
următoare.
Atribuția de avizare a proiectelor de acte
normative de către instituțiile publice, cu atât mai mult cu cât
aceasta izvorăște din Constituție, nu este una pur formală și nici nu
trebuie înțeleasă în sensul că simpla solicitare a avizului este
suficientă pentru a fi considerată îndeplinită cerința constituțională.
Nimeni nu pune la îndoială dreptul inițiatorului de a promova un act
normativ, însă procedând într-o asemenea manieră, Guvernul a împiedicat
Consiliul Superior al Magistraturii să realizeze o atribuție
constituțională.
Decizia Guvernului de a adopta O.U.G. nr.
13/2017 fără avizul C.S.M. denotă o conduită neloială față de
Constituție și a afectat buna funcționare a unei alte autorități publice
constituționale.
Dintr-o altă perspectivă, învederăm
Curții Constituționale că intenția Guvernului de a promova prin
ordonanță de urgență modificări ale Codului Penal și ale Codului de
Procedură Penală a dat naștere unor puternice reacții critice din partea
societății civile, încă din momentul aflării acesteia. Aceste opinii
converg către ideea că intervențiile legislative preconizate nu sunt
oportune și vin în contradicție cu principiile democratice ale statului
de drept.
Potrivit art. 2 din Constituție
suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin
organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice
și corecte, precum și prin referendum. Totodată, potrivit alin. (2) al
aceluiași articol, nici un grup și nici o persoană nu pot exercita
suveranitatea în nume propriu.
Considerând că unele dintre modificările
preconizate au legătură directă cu eforturile României depuse în
combaterea fenomenului corupției, la data de 24.01.2017 am inițiat
procedura de organizare a unui referendum de interes național pe tema: continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.
În acest sens, am solicitat consultarea Parlamentului care, potrivit
Legii nr. 3/2000 are un termen de 20 de zile pentru a formula un punct
de vedere. Menționăm că, până la această dată, Parlamentul nu a transmis
acest punct de vedere.
În contextul iminenței exercitării în mod
direct a suveranității naționale de către corpul electoral prin
referendum și în condițiile în care autoritățile publice, inclusiv
Guvernul, sunt obligate să ia în considerare și să identifice
modalitățile de punere în practică a voinței exprimate de popor, decizia
Guvernului de a adopta O.U.G. nr. 13/2017 reprezintă o conduită abuzivă
a acestuia, ce urmărește obținerea unor efecte penale mai favorabile
înainte ca poporul să aibă posibilitatea să se exprime. De asemenea,
prin efectele sale, acțiunea Guvernului de a adopta O.U.G. nr. 13/2017,
golește de conținut și punctul de vedere al Parlamentului pe care acesta
trebuie să-l exprime potrivit art. 90 din Constituție.
În considerarea argumentelor
expuse mai sus, vă solicit să constatați existența unui conflict juridic
de natură constituțională între Guvern, pe de o parte, și Parlament și
Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, determinat de
decizia Guvernului de adopta Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.
286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală cu depășirea competențelor stabilite
de Legea fundamentală. De asemenea, vă solicit să constatați că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 a fost adoptată cu
nerespectarea prevederilor constituționale și, în consecință, să
dispuneți măsurile necesare restabilirii ordinii constituționale în
sensul lipsirii de efecte a actului normativ menționat.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu