Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat, între 12 şi 
29 septembrie 2016, un control periodic la Bursa de Valori Bucureşti 
S.A. (BVB).
În urma verificărilor asupra activităţii BVB din intervalul 26 martie
 2013 – 12 septembrie 2016, au fost identificate o serie de deficienţe 
în ceea ce priveşte regulile de conduită, reglementările interne, 
cerinţele privind funcţionarea operatorului de piaţă şi a pieţei 
reglementate şi a fost constatată absenţa unor proceduri operaţionale.
ASF a decis sancţionarea cu avertisment a Bursei de Valori București 
S.A, amendarea reprezentantului compartimentului de control intern, 
atenţionarea unor reprezentanţi ai societăţii,   precum şi instituirea 
în sarcina BVB a obligației implementării unui plan de măsuri de 
remediere a neregulilor constatate, inclusiv a unui audit IT.
Deciziile ASF cu privire la rezultatele controlului periodic pot fi 
contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării. Deciziile vor
 fi publicate pe site-ul ASF după expirarea perioadei de contestare.
Una dintre priorităţile ASF vizează urmărirea îndeaproape a 
respectării obligaţiilor legale asumate de către entităţile reglementate
 şi supravegheate.
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu