Faceți căutări pe acest blog

vineri, 24 februarie 2017

ASA Târgu Mureş - FC Voluntari

ASA Târgu Mureş - FC Voluntari
Doar două puncte au pierdut mureşenii în ultimele trei meciuri jucate pe teren propriu, 0-0 cu Poli Timişoara. De partea cealaltă, ilfovenii au bifat numai un succes în precedentele șase deplasări din campionat, 1-0 la Botoşani, în rest au două remize şi trei înfrângeri.
ASA şi FC Voluntari s-au mai întâlnit doar de trei ori în Liga 1 Orange, de două ori s-au impus mureşenii, iar un joc s-a terminat la egalitate.
- Întâia confruntare a avut loc pe 21 august 2015, ASA - FC Voluntari 2-1. Pancu a deschis scorul în startul partidei, iar Costa a egalat în minutul 9. La finalul primului sfert din repriza secundă, acelaşi Ramiro Costa l-a învins pe Balauru şi a stabilit rezultatul final.
- În returul sezonului regulat 2015/2016, ardelenii au câştigat cu 2-0, scor înregistrat încă din minutul 23, după ce Jazvic (min 14) şi Axente (min 23, penalty) şi-au trecut numele pe tabelă.
- A urmat meciul din 16 octombrie 2016, FC Voluntari - ASA Târgug Mureş 1-1, goluri Adrian Bălan, respectiv Vlad Morar. Interesant, ambele reuşite au fost izbutite direct din lovituri libere.
- Cea mai recentă dispută a avut loc în optimile Cupei României, pe 14 decembrie 2016, FC Voluntari - ASA 3-0.
La nivelul băncilor tehnice, Ilie Stan şi Florin Marin se vor afla pentru întâia oară faţă în faţă din postura de antrenori.
Florin Marin vs ASA Tg Mureş în toate competiţiile oficiale: 6 jocuri - 3 victorii - două remize - o înfrângere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu