Președintele României, domnul Klaus
Iohannis, a susținut sâmbătă, 25 februarie a.c., la Sibiu, o alocuțiune
în cadrul ceremoniei de decorare a Muzeului Național Brukenthal, cu
ocazia aniversării a 200 de ani de la înființare.
Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:
„Domnule Director General al Muzeului Național Brukenthal,
Doamnă Primar al municipiului Sibiu,
Doamnă Președinte al Consiliului Județean Sibiu,
Domnule Ministru,
Excelențele voastre domnilor Ambasadori,
Înaltpreasfinţia voastră,
Domnule curator,
Doamnelor și domnilor,
Doamnă Primar al municipiului Sibiu,
Doamnă Președinte al Consiliului Județean Sibiu,
Domnule Ministru,
Excelențele voastre domnilor Ambasadori,
Înaltpreasfinţia voastră,
Domnule curator,
Doamnelor și domnilor,
Cu ocazia decernării Ordinului «Meritul
Cultural» Muzeului Național Brukenthal, doresc în primul rând să felicit
conducerea și colectivul de specialiști ai acestei instituții.
La aniversarea a două secole de existență,
mă bucur că blazonului instituției fondate de Samuel von Brukenthal i
se adaugă de astăzi însemnele prețuirii Statului Român.
Folosesc acest prilej, domnule Director
General, pentru a vă îndemna ca împreună cu membrii Consiliului de
Administrație, și cu sprijinul autorităților publice centrale și locale,
să continuați să puneți în valoare, pentru uzul umanității, patrimoniul
și mesajul marelui dumneavoastră donator!
Doamnelor și domnilor,
Prin colecțiile pe care le-a pus la
dispoziția publicului încă din 1790, și apoi prin dispoziția sa
testamentară, Samuel von Brukenthal a instituit un exemplu de viață
bazat pe valorile iluminismului și pe angajamentul pentru interesul
public. Modelul său s-a dovedit unul de succes.
Încă de la înființare, Muzeul a jucat un
rol important în educarea umanistă și în dezvoltarea comunității sibiene
și transilvane. Fusese dorința întemeietorului de a-și servi poporul
din mijlocul căruia se ridicase.
Brukenthal spunea despre biblioteca pe
care a înființat-o că este «depozitara înțelepciunii veacurilor și
totodată creier al instituției».
La sfârșitul vieții sale, a dorit să pună această înțelepciune la dispoziția oamenilor.
În cel de-al doilea secol de existență,
Muzeul Brukenthal a devenit o instituție națională, pentru ca după 1990,
și cu precădere după 2007, să-și valorizeze patrimoniul istoric și să
se transforme într-o emblemă majoră a europenității României.
Anul 2007 a fost anul marilor schimbări ale Muzeului, ca și ale Sibiului, ca și ale României.
Aderarea la Uniunea Europeană, și,
totodată, titularizarea orașului Sibiu drept Capitală Culturală
Europeană au plasat Muzeul Brukenthal sub excelente auspicii.
Acestea au condus la modernizarea muzeului
și, mai ales, la recuperarea, după mai bine de jumătate de secol, a
picturilor de excepțională valoare artistică de care a fost spoliat prin
decizii ale regimul comunist.
Acum 10 ani, anul 2007 a reprezentat o
refondare spirituală a Sibiului, cu muzeul întemeiat de Samuel von
Brukenthal drept lada sa de zestre.
Doamnelor și domnilor,
Puține instituții se pot mândri cu vârsta
și prestigiul Muzeului Național Brukenthal. El este, de două secole,
purtătorul unei excepționale misiuni de responsabilitate socială,
egalată doar de importanța tezaurului său istoric și artistic.
Colecțiile sale, biblioteca ori
expozițiile permanente și temporare sunt dovada rodului bogat al
cunoașterii umane, atunci când e fructificată prin educație și
amplificată de dialogul intercultural.
Astăzi, muzeul bicentenar este din nou un
spațiu al cetății, o destinație pentru tineri și pentru toți cei care
găsesc în truda artei și a cunoașterii sensul vieții și fundamentele
dezvoltării umane.
Deseori patrimoniul Muzeului Național Brukenthal este cel care reprezintă România în lume.
Dincolo de toate acestea, pentru noi
Muzeul Național Brukenthal rămâne fereastra prin care părinții noștri au
întrezărit lumina libertății și a valorilor europene.
El este locul înțelegerii propriei noastre
identități, în raportul ei cu diversitatea culturală a umanității, de
care nu poate fi despărțită.
Muzeul Național Brukenthal va rămâne
pentru generații unul dintre locurile cu cea mai bună perspectivă asupra
Europei culturilor, dialogului și toleranței.
Moștenirea lui Samuel von Brukenthal continuă să fie izvor și inspirație destinului modern al României.
La mulți ani!
Vă mulțumesc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu