Către : Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
În conformitate cu prevederile art. 92 din Regulamentul
Camerei Deputaţilor, republicat, şi ale art. 74 alin. (4) din
Constituţia României, republicată, vă înaintez spre dezbatere şi
aprobare propunerea legislativă pentru modificarea art. 101 din Legea
115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,
pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind
statutul aleşilor locali, însoţită de expunerea de motive.
Iniţiator,
Deputat
Eugen Tomac
EXPUNERE DE MOTIVE
cu privire la Legea pentru modificarea art. 101 din Legea
115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,
pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind
statutul aleşilor locali Alegerea sistemului de vot este corelată cu
legitimitatea. Prezenta propunere legislativă vizează organizarea unui
al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri
la primul tur al alegerilor pentru funcţia de primar, în situaţia în
care niciun candidat nu a obţinut cel puţin jumătate plus unu din
numărul voturilor valabil exprimate. Considerăm că revenirea la
formularea legislativă anterioară, mai precis alegerea primarului în
două tururi, conferă alesului o legitimitate care îi consolidează actul
de guvernare locală.În primul rând, un sistem de vot trebuie să fie
orientat către cetăţean şi să ofere formula optimă de reprezentare a
sensibilităţilor politice existente. Alegerea primarului într-un singur
tur reduce foarte mult caracterul reprezentativ al rezultatului
electoral şi scade capitalul de identificare a electoratului cu alesul.
Situaţia este cu atât mai problematică în cazul unui nivel ridicat de
absenteism, care fragilizează actul de reprezentare.Prezentul sistem
electoral elimină o etapă importantă din cadrul procesului electoral,
anume etapa de rearanjare a comportamentelor politice pentru cel de-al
doilea tur, în funcţie de rezultatele din primul tur. Din punct de
vedere sociologic, cunoaştem faptul că alegătorii acordă un vot
preferenţial în primul tur, optând pentru candidatul preferat, în timp
ce în al doilea tur sunt mai susceptibili a acorda un vot utilitar,
optând pentru candidatul cu cele mai multe şanse.Această reducere a
posibilităţii alegătorului de a vota preferenţial poate avea două efecte
perverse: creşterea absenteismului prin demobilizare, dar şi
favorizarea partidelor mari având în vedere că un vot util nu este
acordat de obicei partidelor mici.Astfel, alegerea primarilor dintr-un
singur tur recompensează partidele mari, bine implementate la nivel
local şi penalizează partidele mai tinere, cu un scor mediu la
nivelnaţional. Acesta nu este singurul dezechilibru democratic. Legea
favorizează monopolul unui competitor politic, spargerea acestui monopol
fiind posibilă doar prin alianţe. În cazul alegerii într-un singur tur,
este eliminată tocmai posibilitatea de creare a alianţelor între
partide.Având în vedere cele expuse mai sus, supunem spre dezbatere şi
aprobare Parlamentului României prezenta propunere legislativă.
Iniţiator,
Deputat
Eugen Tomac
LEGEpentru modificarea art. 101 din Legea 115/2015 pentru
alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea
Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor
locali Parlamentul României adoptă prezenta lege: Articol unic. Art. 101
din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţie
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 349 din 20 mai 2015, se modifică şi va avea
următorul cuprins:(1) Pentru funcţia de primar, centralizarea voturilor
se face de biroul electoral de circumscripţie.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul
tur de scrutin, majoritatea voturilor valabil exprimate.
(3) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit
majoritatea prevăzută la alineatul (2), se organizează un nou tur de
scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care participă numai
primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în
primul tur, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. Este
declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi
valabil exprimate.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU- ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu