Miercuri, 11 ianuarie 2017, de la ora 12:00, la sediul Federației Române
de Fotbal, în sala ”Nicolae Dobrin”, în prezența președintelui Răzvan
Burleanu, absolvenții cursului de licență UEFA B+A pentru foști jucători
au primit diplomele de absolvire și au intrat în posesia licenței
superioare în cadrul unei festivități.
Cursul organizat în premieră de Școala Federală de Antrenori pentru
obținerea licențelor cumulate UEFA B+A dedicat foștilor jucători
profesioniști cu activitate îndelungată a ajuns la final în luna
decembrie, când cei 22 de foști fotbaliști au susținut și promovat
examenul final, care a constat într-o probă scrisă și în susținerea
lucrării de licență în fața comisiei de examinare.
Noii deținători ai licenței UEFA A sunt: Florin Bătrînu, Marius
Bilașco, Florin Bratu, Ovidiu Burcă, Cornel Cernea, Dănuț Coman, Ionel
Dănciulescu, Răzvan Farmache, Ionuț Luțu, Ionuț Mazilu, Marius
Măldărășanu, Marius Mitu, Cătălin Mulțescu, Cătălin Munteanu, Valentin
Năstase, Valentin Negru, Daniel Oprița, Sergiu Radu, Daniel Rednic,
Florin Șoavă, Mihai Stere, Cristian Todea.
Cursul a debutat în luna februarie a anului trecut și a cuprins șase
module. Criteriile principale de admitere au fost: deținerea carnetului
de antrenor, peste 200 de jocuri în competițiile oficiale din România și
din străinătate, să nu fie jucător activ. Posibilitatea organizării
unui astfel de curs a fost prevăzută în Convenția UEFA, Ediția 2015,
conform art. 5, lit. e) coroborat cu art. 22 și art. 23.
"Știu că nu e ușor să îți faci un drum după ce îți închei
cariera de jucător. Cei care ați urmat acest curs ați decis să vă
îndreptați spre antrenorat sau e o opțiune pe care o luați în calcul.
Sunteți tineri, talentați și vă doresc să aveți aceleași satisfacții în
antrenorat ca și în cariera de jucător"
RĂZVAN BURLEANU
"A fost o experiență minunată, sunt primii pași pe care
îi facem în meseria de antrenor. Nu cred că vom uita vreodată acest
curs. Ne-am amintit de anii de școală, am învățat multe lucruri ce ne
vor folosi în viitor. Le urez mult succes în cariera de antrenor
colegilor mei"
IONEL DĂNCIULESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu